O viziune a viitorului prin prisma trecutului

Va exista un viitor pentru rasa umană în termeni de lungă durată,sau dispariţia pământului va face din ea doar o infimă sclipire în istoria universului.Totul începe cu soarele,promotorul vieţii pe pământ şi paradoxal cel destinat să o distrugă.Dincolo de curiozitatea noastră specifică de a explora,intră în ecuaţie şi ameninţarea de extincţie a vieţii pământene;dar oare vom reuşi să evadăm din aceast loc ospitalier….?

Trebuie doar să ne imaginăm viitorul dar în acelaşi timp uitându-ne în trecut.În 1865 Jules Verne a publicat cartea De la pământ la lună care pe atunci părea o himeră,data de 25 martie 1961 vine odată cu anunţul lui John F. Kennedy de a trimite un echipaj pe lună ,după doar 8 ani acest vis s-a realizat.Să ne uităm cu un mileniu în urmă la o lume luminată doar de foc,dar în acelaşi timp modelată de invenţii, descoperiri geografice şi astronomice.

Imaginându-ne aceste lucruri îi relativ simplu să vedem viitorul ; primul drum îi bătătorit,într-adevăr a fost scurt şi presărat cu sacrificii.Următorul pas va fii modelarea planetelor iniţial inospitaliere cum îi planeta Marte,ca în final să se ajungă la posibilitatea călatoriilor interplanetare care cred eu că îi scopul principal în această aventură spatiala aflată la răsarit după cum viziunea N.A.S.A este de a îmbunătăţi viaţa aici, a extinde viaţa acolo şi a găsi viaţă dincolo.În tot acest timp petrecut în spaţiu omul va suferi schimbari variate dar în principal legate de capacitate lui de a se adapta.

Işi va aduce cu el naravurile ,defectele sau în general lucrurile rele care îi împodobesc cu atâta dărnicie natura…desigur.Cine ştie dacă nu vor fi în colţuri întunecate de galaxii planete în care cu mijlocirea omului parcă sunt desprinse din Insula Doctorului Moreau sau vor purta conflicte ,razboaie printre stele.

Dar mai mult decât toate el îşi va păstra adevăratele calităţi care defineste umanitatea,şi le va transmite mai departe.

- O viziune artistică a modelării planetei Marte -



-Viaţa soarelui-

Reverie

“For I dipped into the Future, far as the human eye could see; saw the vision of the world, and all the wonder that would be.”

- Alfred, Lord Tennyson, 1842

Cufundat într-o stare de reverie uitându-mă pe posterul H.U.D.F (Hubble Ultra Deep Field) din faţa mea ,stătea scris printre cele aproximativ 10,000 de galaxii citatul de mai sus amintit.Gandindu-mă la progresul ce o sa urmeze cu o urmă de regret, în acelaşi timp revizualizând în memorie cartea Căderea noptii de Isaac Asimov am realizat,cât de repede ne obişnuim cu unele lucruri aparent nesemnificative.La vederea stelelor personajele din carte intrau într-un delir la limita nebuniei aşa de impresionant era spectacolul cerului pentru ei , şi asta doar din cauză că trăiau pe o planetă unde stele sunt vizibile odată la o mie de ani.

Acum la 400 de ani de cand profesorul de matematică Galileo Galilei îşi ridica spre cerul noptii pentru prima dată aparatul ciudat dar care avea să constituie fundaţia astronomiei, spre cerul atât de familiar şi de cunoscut doar ca să vadă ceva care tocmai el îl explora pentru prima oară,şi anume adâncurile spaţiului aşa cum era vizibil cu luneta lui primitivă.